Pictura pe o inima...

Orice incepe cu " a fost odata". Povestea vietii mele e inca un subiect controversat ...Poate s-a scurs doar expozitiunea...Ce-mi vor aduce insa celelalte etape ale vietii? Nu stiu. Fire plina de curaj si cu simt al aventurii, las destinul sa-mi zugraveasca drumul in viata. Alaturi de el insa, numeroase alte personaje m-au indrumat spre ceea ce poarta numele de viata. Nu pot sa mi le amintesc pe toate si poate emotia provocata de aceasta foaie de hartie, care-mi cere insistent un raspuns elaborat, contribuie la amnezia mea.Tot ceea ce stiu este ca-i datorez foarte multe profesoarei mele de limba romana.
Mai,2009: a doua clasa de la ultimul etaj, corpul vechi, Sc. “ELENA DOAMNA” - ora de limba si literatura romana
Cu usa deschisa asteptam venirea doamnei profesoare. Sunetele tocurilor de la pantofi se jucau cu emotiile mele. Ca intr-o panza cinematografica mi se dezvaluie o silueta, o statuie antica profana. Muschii perfect asamblati contureaza chipul unei nimfe cu parul scurt matasos, valuri de nisip. Este chiar profesoara mea de limba romana…N-am mai primit vesti de la ea de cativa ani. Oare ce mai face? Parca o si vad: fata perfect rotunda,sprancenele putin arcuite, iar obrajii de un roz pal, nasul acvilin, niste ochi mari ca doua pietre de safir, niste buze subtiri surazatoare schitand un angelic zambet atotstiutor si impenetrabil…Degajata prestanta si eleganta prin imbracaminte, dar si atitudine. Rasul cristalin pare sa-i dea o aura candida, de joc de copilarie.In acest om se ascunde lumina amurgului, si nu stiu daca as putea culege cea dintai raza doar pentru o slova…Atat as vrea, nimic mai mult decat umbra cuvintelor ei calde, asternute pe sufletul meu in cadenta simfoniilor prelungi.Cand totul pare a deveni cotidian, aduce hotarare si sensibilitate. Pentru ea totul se petrece in ritm alegoric: talentul e mai mult decat talet, e o arta. As indrazni sa-i dedic o multitudine de pasaje transcendente si abia atunci ar fi de ajuns, caci cere multe, e perfectionista. Cu stapanire de sine m-a indrumat de fiecare data, la fel ca si intaia oara…Intaia oara….De ce imi place sa spun asa, cand fiecare isi cunoaste inceputul?...Cand imi aduc aminte de ea la fel ca intotdeauna? Inalta, impunatoare, stie sa ambitioneze, sa forteze vointa.Imi aduc aminte de o compunere pe care am creat-o;stiu ca m-am oprit brusc. Ochii ei migdalati taceau, cand altadata cantau prin frenezia inchipuirii. Ma asteptam sa-mi spuna ca bat campii cum facea deseori, dar de aceasta data chipul ei era luminos, zambetul era cald, genele in clipiri timide ori galese…gandul ei aplecat asupra mea, risipea cu totul alt farmec. Clopotelul suna si ma trezeste din frumosul meu vis. Poate dorinta de a mai face o ora …ultima ora din clasa a VIII-a cu profesoara care a asternut pe inimile noastre cele mai profunde sentimente m-a facut sa zbor o intreaga ora spre orizontul oniric. Stiu ca intotdeauna va ramane la fel, caci intre ceea ce a fost si ceea ce este vor ramane intotdeauna urmele pasilor ei, ai mei, poate…

Doamnei profesoare, Oana Marin.

                                                                                                                                          Toma  Laura.